Home » Știință » Pământul, vizitat de trei asteroizi uriași în această săptămână. NASA îi monitorizează

Pământul, vizitat de trei asteroizi uriași în această săptămână. NASA îi monitorizează

Pământul, vizitat de trei asteroizi uriași în această săptămână. NASA îi monitorizează
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 28.02.2023

Sistemul Solar găzduiește milioane de roci spațiale, iar în această săptămână trei asteroizi deosebit de mari trec pe lângă Pământ. Însă, nu trebuie să ne facem griji. Cea mai mică distanță la care va trece un asteroid va fi de 3,5 milioane de kilometri, sau de 10 ori distanța medie dintre Pământ și Lună, a transmis NASA.

Luni, 27 februarie, un asteroid numit 2012 DK31 a trecut pe lângă Pământ la o distanță de 4,8 milioane de kilometri. Asteroidul măsoară 137 de metri lungime, iar orbita sa din jurul Soarele se intersectează cu orbita Pământului o dată la câțiva ani.

Deși roca spațială nu reprezintă un pericol iminent pentru Terra, NASA a clasificat asteroidul drept potențial periculos (PHA), ceea ce înseamnă că roca este suficient de mare și orbitează îndeajuns de aproape de noi încât să poată cauza pagube însemnate dacă traiectoria sa s-ar modifica și ar avea loc o coliziune.

Mai mulți asteroizi trec pe lângă Pământ în această săptămână

În general, orice asteroid care măsoară mai mult de 137 de metri și orbitează mai aproape de 7,5 milioane de kilometri de Pământ este considerat un PHA. Totodată, NASA a cartografiat traiectoria acestui asteroid pentru următorii 200 de ani și nu a descoperit nicio posibilitate de coliziune.

Marți, 28 februarie, un al doilea asteroid potențial periculos (cât un zgârie-nori) va trece prin orbita noastră la o distanță de 3,5 milioane de kilometri. Cunoscut drept 2006 BE55, orbita rocii spațiale se intersectează cu orbita Pământului o dată la patru sau cinci ani.

De asemenea, vineri, 3 martie, un alt asteroid care măsoară 76 metri va trece la distanța de 5,3 milioane de kilometri. Roca, numită 2021 QW, nu este suficient de mare încât să fie clasificată drept PHA, dar se apropie destul de mult de Terra o dată la câțiva ani.

Chiar și cea mai mică modificare a traiectoriei unui asteroid l-ar putea trimite direct spre Pământ

Totuși, de ce monitorizează oamenii de știință rocile spațiale care trec pe lângă planeta noastră la milioane de kilometri distanță? Răspunsul este simplu. Chiar și cea mai mică modificare a traiectoriei unui asteroid (cum ar fi coliziunea cu un alt asteroid sau influența gravitației unei planete) l-ar putea trimite direct spre Pământ, potrivit Live Science.

Din fericire, calculele NASA arată că niciun asteroid cunoscut nu se află momentan pe o traiectorie de coliziune cu Terra, cel puțin pentru următorii 100 de ani. În cazul în care un asteroid va reprezenta vreodată o amenințare directă pentru planeta noastră, astronomii lucrează deja la câteva soluții. Tocmai asta a fost scopul misiunii Double Asteroid Redirection Test (DART), desfășurată în toamna anului 2022, care a lovit intenționat un asteroid pentru a-i modifica viteza orbitală. Misiunea nu a distrus ținta, însă a dovedit că astfel de coliziuni directe sunt capabile să schimbe parametrii orbitali ai unei roci spațiale.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Pământul va fi lovit de furtuni geomagnetice puternice în zilele de 27 și 28 februarie

Oamenii de știință au găsit, în sfârșit, cel mai adânc strat al Pământului

Care este cel mai rar mineral de pe Pământ?

Luna se îndepărtează de Pământ încetul cu încetul în fiecare an

Ioana Scholler
Ioana Scholler
Ioana s-a alăturat echipei DESCOPERĂ.ro în 2020, fiind atrasă de subiecte ce țin de știință, istorie și natură. Ioana și-a finalizat studiile de licență în Manchester, Marea Britanie, acolo unde a studiat Jurnalism Multimedia, și studiile de masterat în Media, Comunicare Publică și ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Astronomul care a rescris istoria Universului. A vrut să se facă iniţial preot. Mai târziu, mama sa a avut de suferit din cauza Bisericii
Astronomul care a rescris istoria Universului. A vrut să se facă iniţial preot. Mai târziu, mama sa a avut de suferit ...
Joe Biden a solicitat Pentagonului intensificarea livrărilor de arme către Ucraina
Joe Biden a solicitat Pentagonului intensificarea livrărilor de arme către Ucraina
Elon Musk propune ca oficialii americani aleși să fie supuși unor teste cognitive
Elon Musk propune ca oficialii americani aleși să fie supuși unor teste cognitive
Buget record, pregătit de Guvernul Japoniei pentru anul 2025
Buget record, pregătit de Guvernul Japoniei pentru anul 2025
Vulturul pleșuv a fost desemnat pasărea națională a Statelor Unite ale Americii
Vulturul pleșuv a fost desemnat pasărea națională a Statelor Unite ale Americii
Un studiu a dezmințit un mit despre minele Regelui Solomon
Un studiu a dezmințit un mit despre minele Regelui Solomon
Coralii depind de vecinii lor pentru a se reproduce, relevă o nouă cercetare
Coralii depind de vecinii lor pentru a se reproduce, relevă o nouă cercetare
ADN-ul ciumei bubonice a fost găsit într-o mumie egipteană de acum 3.300 de ani
ADN-ul ciumei bubonice a fost găsit într-o mumie egipteană de acum 3.300 de ani
O fosilă de „plantă extraterestră”, veche de 47 de milioane de ani, este unică pe Pământ
O fosilă de „plantă extraterestră”, veche de 47 de milioane de ani, este unică pe Pământ
Unele cazuri de schizofrenie provin din malformații ale craniului, sugerează un studiu
Unele cazuri de schizofrenie provin din malformații ale craniului, sugerează un studiu
Scoaterea amigdalelor în copilărie poate avea un impact drastic asupra vieții
Scoaterea amigdalelor în copilărie poate avea un impact drastic asupra vieții
Test de cultură generală. Cum funcționează contraceptivele?
Test de cultură generală. Cum funcționează contraceptivele?
John Houseman, regizorul de origine română, mentorul actorilor Robin Williams și Christopher Reeve
John Houseman, regizorul de origine română, mentorul actorilor Robin Williams și Christopher Reeve
Incident misterios în Marea Baltică: Un cablu de electricitate care leagă Finlanda și Estonia s-a defectat
Incident misterios în Marea Baltică: Un cablu de electricitate care leagă Finlanda și Estonia s-a defectat
Cum ar putea inteligența artificială să influențeze evoluția umană
Cum ar putea inteligența artificială să influențeze evoluția umană
Unde va construi China cel mai mare baraj hidroenergetic din lume?
Unde va construi China cel mai mare baraj hidroenergetic din lume?
Unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei contemporane. Adorat cu îndârjire şi astăzi în ţara natală, este vinovat pentru moartea a 70 de milioane de oameni
Unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei contemporane. Adorat cu îndârjire şi astăzi în ţara natală, ...
Sute de fiole cu virusuri mortale au dispărut dintr-un laborator australian
Sute de fiole cu virusuri mortale au dispărut dintr-un laborator australian